Înainte de industrializare, meșteșugul era identitatea în lumea romă. Fiecare grup de romi era identificat după meseria principală a comunității: căldărarii (prelucrau metale, în special caldoane și vase), ursarii (dresori de urși), lingurarii (sculptori în lemn), florarii, argintarii, aurarii. Această specializare nu era întâmplătoare – ea reflecta o economie de nișă elaborată.
Fierăria – arta transformării metalului
Romii căldărari sunt poate cel mai bine cunoscut grup de meșteșugari romi. Termenul vine de la „căldare" – vasul mare de metal în care fierbea mâncarea. Dar căldărarii lucrau mult mai mult decât atât: confecționau unelte agricole, potcoave, cuie, lanțuri, foarfece, cuțite.
Fierăria romă se remarca prin câteva caracteristici distinctive:
- Mobilitate – fierarul rom se deplasa cu forja sa improvizată din sat în sat, oferind servicii comunităților agricole
- Versatilitate – putea lucra atât cu fier, cât și cu cupru, cositor, plumb și aluminiu
- Transmiterea orală – tehnicile se transmiteau strict în familie, de la tată la fiu, fără instrucțiuni scrise
- Prețul corect – fierarul rom lucra pe baza troc-ului, acceptând produse alimentare în schimbul muncii sale
Lingurarii – sculptorii din lemn
Romii lingurari (din Moldova și Bucovina în principal) erau specializați în prelucrarea lemnului – sculptau linguri, polonice, vase, jucării, mobilier decorat, uneori și instrumente muzicale. Lemnul de paltin, tei sau prun era selectat cu grijă, lăsat să se usuce natural, apoi cioplit cu măiestrie folosind cuțite speciale.
O lingură de lingurari bun nu era un simplu obiect de bucătărie – era o operă de artă funcțională, cu mânere sculptate în motive geometrice sau florale, lustruită cu ceară naturală.
„Tatăl meu putea face o lingură în jumătate de oră, fără să măsoare nimic. Mâna lui știa ce face. Eu am învățat de la el, și fiul meu de la mine. Aceasta este legea noastră." — Ion Ciobanu, lingurai din Neamț
Ursarii – dresori de animale și entertaineri
Romii ursari sunt poate cel mai romantic și mai exotic grup din memoria colectivă românească. Aceștia dresau urși (și uneori maimuțe, câini, capre) pentru spectacole stradale, o ocupație care le asigura mijlocul de trai timp de secole.
Ursul dresat era un capital de valoare enormă pentru familia ursarilor – îngrijit cu grijă, hrănit, dresat de-a lungul anilor. Spectacolele cu ursul nu erau simple distracții: ele includeau vindecătorie populară (se credea că ursul, trecând peste o persoană, vindecă bolile de spate), ghicit și farse comice.
Covoritoria și textilele
Femeile rome au excelat în artele textile – broderia, țeserea covoarelor și confecționarea hainelor tradiționale. Covoarele rome (numite uneori „kilim rom") se caracterizau prin motive geometrice bold, culori saturate și o calitate durabilă dată de lâna bună și tehnica de țesere densă.
Meșteșugurile rome în era modernă
Industrializarea a lovit meșteșugurile tradiționale rome. Obiectele de metal fabricate industrial au eliminat nevoia de fierarul ambulant. Plasticul a înlocuit vasele de lemn. Transportul modern a spart modelele nomade de piață.
Cu toate acestea, există o renaștere. Designerii contemp interesați de artizanat autentic, economia meșteșugărească și turismul cultural au redescoperit meșteșugarii romi. Proiecte europene finanțate prin fonduri structurale sprijină formarea tinerilor romi în meșteșuguri tradiționale, iar piețele de artizanat din București, Cluj sau Sibiu găzduiesc din ce în ce mai des produse ale meșterilor romi.
