Cuvântul „Porajmos" în limba romani înseamnă „Înghițitul" sau „Distrugerea" – și descrie una dintre cele mai mari tragedii din istoria poporului rom. Persecuția sistematică și exterminarea romilor de către regimul nazist și aliații săi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a ucis, conform estimărilor istorice, între 500.000 și 1.500.000 de persoane.

Rădăcinile persecuției – ideologia rasistă nazistă

Nazismul a clasificat romii drept „rasă inferioară" și „asociali", aplicându-le aceleași legi rasiale ca și evreilor. Legile de la Nürnberg din 1935 au eliminat cetățenia germană a romilor. Ulterior, au urmat:

  • 1936 – Centrala Reichului pentru Combaterea „Pericolului Țigan" (Reichszentrale zur Bekämpfung des Zigeunerunwesens)
  • 1938 – „Decretul de combatere a plagii țiganilor" – romi deportați în lagăre de concentrare
  • 1941-1942 – Masacre în masă pe frontul de Est, în teritoriile ocupate
  • 1942 – Ordinul lui Himmler de deportare a tuturor romilor din Reich în lagărul Auschwitz-Birkenau
Lagăr concentrare Holocaust
Lagărele de concentrare au fost locul martiriului a sute de mii de romi în timpul nazismului

Auschwitz-Birkenau: „Lagărul Familiilor de Țigani"

La Auschwitz-Birkenau a existat un sector special BIIe, cunoscut drept „Zigeunerlager" (Lagărul Țiganilor), în care au fost deportați și internnați romi din toată Europa. Spre deosebire de evrei care erau separați la sosire, romii erau păstrați împreună în familii – o excepție „bizară" care ascundea planurile de exterminare totală.

În noaptea de 2-3 august 1944, naziștii au lichidat lagărul rom din Auschwitz-Birkenau. Aproximativ 2.900 de romi – bărbați, femei și copii – au fost gazați într-o singură noapte. Această dată, 2 august, este comemorată astăzi ca Ziua Europeană a Comemorării Holocaustului Romilor.

„Ne-au luat totul. Familia, copiii, vitele, casa. Pe urmă ne-au pus în trenuri și ne-au dus la moarte. Dar nu au putut ucide amintirea." — Mărturie supraviețuitor rom, Arhiva USHMM

România și deportarea romilor în Transnistria

România condusă de Ion Antonescu a desfășurat propriul program de deportare a romilor. Între 1942 și 1944, aproximativ 25.000-36.000 de romi au fost deportați în Transnistria (teritoriul ocupat dintre Nistru și Bug). Condițiile erau îngrozitoare:

  • Foame extremă
  • Frig în condiții de adăpost insuficient
  • Boli (tifos, dizenterie)
  • Violență din partea gardienilor

Se estimează că între 11.000 și 19.000 de romi români au murit în Transnistria. Supraviețuitorii s-au întors în 1944 și au găsit în multe cazuri că casele și bunurile le fuseseră luate.

De ce a fost Porajmos „holocaustul uitat"?

Spre deosebire de Shoah-ul evreiesc, Porajmos a primit mult mai puțină atenție din mai multe motive:

  • Lipsa documentelor scrise – comunitatea rom, în majoritate analfabetă la acea vreme, nu a lăsat jurnale sau mărturii scrise
  • Stigma socială – supraviețuitorii se confruntau cu discriminare chiar și după război și reticenți să vorbească
  • Marginalizarea politică – romii nu aveau organizații puternice sau state dispuse să le susțină cauza
  • Lipsa recunoașterii juridice – în procesele de la Nürnberg, romii nu au fost recunoscuți inițial ca victime ale persecuției rasiale

Recunoașterea tardivă și comemorarea

Abia în 1979, Occidentul German a recunoscut oficial că romii au fost persecutați din motive rasiale, deschizând calea compensațiilor. În 1982, cancelarul Helmut Schmidt a recunoscut oficial Porajmos-ul.

România a recunoscut responsabilitatea statului pentru deportarea romilor abia în 2004, prin raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (Comisia Wiesel). Memoriale dedicate romilor victime ale Holocaustului există astăzi la București, Auschwitz și Berlin.